12/3/12

tutorial ferastrau pendular

ferastraul pendular, scula artistilor



ferastrau pendular

daca flexul e pentru taieri de forta executate in materiale dificile, ferastraul pendular (oscilant) e destinat taierilor de finete in materiale care opun rezistenta moderata. lemn, PAL, PAL melaminat, HDF, MDF, OSB, PVC, plexiglas, metal etc. cu doua conditii: sa ai panza potrivita cu materialul de taiat si tot panza sa aiba dimensiunea potrivita cu grosimea acestuia (poti cumpara panze care taie grosimi de la 3 la 7 cm). taierile astea de finete inseamna trasee complicate (linii frante, curbe) sau drepte, dar scurte. pentru taieturi drepte si lungi nu-l recomand din considerente de precizie. circularul e mai potrivit.

  • gandeste-te cat de exact poti urmari o linie dreapta cu discul circularului, care are contact cu materialul pe o lungime de 18 cm. scula se autocentreaza perfect pe taietura, trebuie sa te chinui sa tai stramb.
discul de circular - contact pe material
panza de pendular - contact pe material
     
  • la ferastraul pendular, contactul panzei cu materialul e pe o lungime de sub 1 cm. deci, cu asta te chinui sa tai drept.





 

inainte de a continua, tin sa precizez ceva foarte important: ceea ce scriu eu aici nu tine loc de instructiuni de folosire! citeste cu atentie manualul primit odata cu scula pentru ca fiecare masinarie are particularitatile ei. invata-le, abia dupa aceea o poti folosi, tinand cont sau nu de ce am scris eu aici!










sa ne intoarcem la ce taiem cu ferastraul pendular. sper ca ai observat ca metalul e plasat ultimul pe lista materialelor pe care le decupeaza. nu spun ca nu l-ar taia. e vorba de altceva: efortul de taiere e mai mare (mai bine folosesti flexul), iar aspectul taieturii cam lasa de dorit. tabla, de exemplu, se stramba rau din cauza panzei. deci, as recomanda pendularul numai pentru profilele de aluminiu, ca lasa in spate o taietura foarte curata. in rest, eu nu folosesc scula asta la metal.


aluminiu taiat cu flexul
 

aluminiu taiat cu pendularul
evident, exista si o exceptie: folosesc pendularul cand am de dat o gaura de diametru mare intr-o placa metalica nu foarte groasa. in acest caz, procedez ca in cazul blatului de pal: trasez conturul gaurii de diametru mare, dau in interiorul acestui contur o gaura cu bormasina (ca sa pot introduce panza in material), apoi tai cu pendularul pe linia trasata. e greu, dar functioneaza. apoi, daca nu sunt multumit de aspectul taieturii, o slefuiesc cu flexul / slefuitorul pana arata perfect




rola buna, solida, functioneaza

in cazul pendularului pot zice cu mana pe inima ca masina e mult mai importanta decat panza. sunt pe piata nenumarate modele de ferastraie, insa cheia succesului unei taieri sta in rola de ghidare a panzei. rola asta e o piesa de mare uzura, deci conteaza foarte mult din ce material e facuta. mai conteaza cat de bine sta panza in santul de ghidare si cat de solida e prinsa rola pe corpul masinariei. asta-i motivul pentru care iti recomand fara rezerve o scula de firma.








aici a fost o rola de ghidare.
nu doar ca era proasta de noua, dar a mai si cazut!
n-am mai schimbat-o, nu merita.
am schimbat scula cu totul!


am avut scule chinezesti, dar rola avea un joc atat de mare, incat taietura arata ca pisatul boului. adica in zig-zag, pentru cine n-a vazut ce urma lasa pe jos boul atunci cand urineaza din mers :)














taiere cu pendularul


deci, am scula de firma. e de-a dreptul de fitza, ca are laser pentru orientarea mai buna pe semnul dat pe material. nu spun ca taie mai bine sau mai drept datorita acestui gadget, dar cine mai are laser pe ferastraul pendular? :)








panze gasesti pe toate drumurile, de la no name la d-alea de fitza. nu sunt foarte scumpe, deci poti sa-ti iei cateva de proba, sa tai cu ele in diferite materiale, sa le distrugi si sa tragi singur concluzia cu ce vrei sa lucrezi.

panze de ferastrau pendular


pana sa treci la decupat materialele cu care construiesti ceva, exerseaza un pic. joaca-te cu ferastraul pe o bucata de material de care n-ai nevoie, ca sa afli cum sa-ti dozezi forta de apasare a a sculei pe material, viteza de inaintare, cat de tare sa tii de placa taiata etc

tips

  • porneste scula inainte sa intri cu panza in material (ca sa nu vibreze ca dracu ansamblul piesa-scula si sa tai aiurea). daca te opresti la jumatatea taieturii, inainte de a reporni ferastraul trage-l un centimetru inapoi. continua taierea numai dupa ce panza ajunge la viteza maxima
  • fixeaza piesa pe care o tai sau tine bine de ea. daca se misca, tai stramb
  • rigla de glisare a pendularului
    daca poti (ai cu ce), fixeaza o rigla pe materialul taiat cu niste clesti cu blocare / menghine, astfel incat sa poti sprijini talpa ferastraului si lateral. taietura o sa fie perfect dreapta (trucul asta il poti folosi si cu ferastraul circular)


rigla de glisare a talpii pendularului

  • cand tai, apasa talpa ferastraului astfel incat sa fie in contact permanent cu materialul pe toata suprafata. altfel, panza intra oblic in material si te trezesti ca placa taiata are o dimensiune pe fatza si alta pe spate. daca vrei sa tai oblic, ai posibilitatea sa reglezi inclinarea talpii. cand faci asta, gandeste-te ca taietura oblica e mai adanca! vezi daca lungimea panzei mai corespunde conditiilor de taiere!
exemplu de calcul: ai de taiat un blat de bucatarie. grosimea placii = 30 mm. daca inclini talpa la 45 de grade, noua adancime de taiere este de 3 x 1,4 = 42 mm. deci, verifica-ti panza!
  • daca tai intr-un mediu locuit, cu pretentii la capitolul curatenie, foloseste un aspirator. ori il cuplezi cu scula (are in spate o mufa unde infigi teava aspiratorului), ori, daca te ajuta cineva, poate sa aspire rumegusul direct la sursa, langa panza

ai grija de partea taieturii aflata la vedere



  • daca materialul are o fatza care trebuie sa arate bine, fa taietura cu feratraul plasat pe partea cealalta. de regula, muchia dinspre ferastrau arata mai rau
  • daca si spatele placii o sa fie la vedere, deci te intereseaza aspectul ambelor fetze, protejeaza suprafata pe care aluneci cu talpa ferastraului. foloseste o banda adeziva de hartie, carpa, carton, orice, ca sa n-o zgarii
  • cand tai drept e bine sa folosesti o panza cat mai lata, sa se centreze bine pe material. daca decupezi dupa o linie curba foloseste o panza ingusta, ca sa poti urmari conturul

panza lata, panza ingusta


uite aici niste exemple de materiale taiate cu pendularul. marginile urate sunt cele de sus, dinspre ferastrau, cele aratoase sunt de jos (nu-s grozave pozele, da click pe ele ca sa vezi mai bine)


 
pal melaminat taiat cu pendularul
  

 
parchet HDF taiat cu pendularul





 
plinta taiata cu pendularul
 





uite si un exemplu de protejare a suprafetei materialului cu banda adeziva de hartie. indepartezi banda dupa taiere si placa arata ca noua.



   
am dat semn, am pus banda adeziva, am taiat fara sa zgarii / murdaresc PAL-ul cu talpa

exemplele astea sunt orientative. sper sa nu ma crezi pe cuvant, sa faci tu probe cu mana ta, sa te convingi cum stau lucrurile. abia dupa aceea poti trece la proiecte serioase. spor!

  

uite si niste pendulare: ferastraie emag sau pendular online

multe alte chestii despre produsele firmei gasesti aici: Bosch Home Page


ai terminat? meriti o bere :)
noroc, meseriasule!