6/5/13

automatizare irigatii



programator irigatii
sursa foto: http://www.gardena.com/ro/

udam gradina automat

uite ca am ajuns si la automatizarea irigatiilor. daca in postarile astea http://supermeseriasu.blogspot.com/2013/04/meseriasu-agricultor.html si http://supermeseriasu.blogspot.com/2013/05/irigatii-gazon.html am promovat calea de buget redus pentru a iriga o cultura / o bucata de gazon, hai sa vorbim si despre varianta scumpa, pentru cei cu bugete generoase. nu de alta, dar sunt si oameni care, in loc sa piarda vremea stand cu mana pe robinet, se pricep sa faca bani. pentru ei e disponibila o solutie mai desteapta de intretinere a gradinii.

instalatia de aspersoare / picurare o faci cum vrei, in functie de configuratia gradinii / a spatiului pe care-l uzi. consulta cele doua postari mentionate mai sus si ai sa vezi ca ai de ales intre mai multe variante: furtun de picurare desfasurat pe o singura linie sau cu magistrala + ramificatii, iar in cazul aspersoarelor hotarasti daca le montezi la nivelul solului, le suspenzi sau le ingropi (pe cele telescopice). ceea ce se schimba este modul de alimentare cu apa. mai exact, se schimba robinetul. nu mai folosesti unul manevrat manual, pui in schimb un programator automat.
asta e o jucarie electronica alimentata de o baterie, care poate fi setata sa porneasca si sa opreasca alimentarea cu apa la ora fixa. iti stabilesti ora de incepere, durata si numarul de stropiri pe zi, bagi datele astea in memorie si nu mai ai bataie de cap tot sezonul. esti la munca sau pleci in concediu, scula asta are grija sa nu ti se usuce spatiul verde.
programatorul e scump, dar cand ai timpul masurat isi merita banii. gandeste-te ca e ca o cutie magica, in care bagi ce trebuie - un racord la apa sub presiune, o baterie de 9 volti si setarile personalizate - si iese ce vrei. nu te mai intereseaza, face singura toata treaba. il mai bagi in seama abia la sfarsit de sezon, cand trebuie sa-l demontezi si sa-l depozitezi, sa nu inghete.






hai sa vedem ce stie scula asta sa faca.
  • poti programa sa-ti dea drumul la apa o data, de doua ori sau de trei ori pe zi
  • poti programa cat timp sa fie robinetul deschis. aici ai la dispozitie multe valori, de la un minut la doua ore
  • oricand ai chef, setezi programatorul pe "manual" si te joci cu aspersoarele sau picuratoarele dupa pofta inimii :)

merita amintit un lucru important: scula e suficient de desteapta incat sa suspende programul automat de udare atunci cand constata ca nu e cazul. pentru asta are doua device-uri optionale:

- sonda de umiditate, pe care o instalezi pe terenul de irigat. daca ai un vecin binevoitor si-ti uda iarba din proprie initiativa, programatorul tau ii zice merci si se odihneste.
senzor ploaie si senzor umiditate
sursa foto: http://www.gardena.com/ro/

- pluviometru, pe care-l instalezi undeva langa programator. asta este un detector de ploaie exact ca cel montat pe masina, numai ca functioneaza pe dos. cel de pe masina iti porneste stergatoarele de parbriz, cel de gradina iti opreste sistemul de irigatii
tips
  • arunca filtrul de pe teava de alimentare cu apa! eu nu stiu de ce l-au pus acolo, ca doar nu alimentezi cu apa din rau, care ar putea contine pesti si bolovani. filtrul este un pericol pentru functionarea sculei din cauza colmatarii. asta se poate intampla in doua secunde, cauza fiind algele formate pe teava, sau in decursul lunilor, daca ai de a face cu apa dura. de alge ti-am mai zis cum scapi: folosesti teava opaca, nu furtun transparent. cand n-au lumina, algele nu apar. cat despre piatra depusa pe filtru, pe asta n-ai cum s-o ocolesti. oricum, ti-am zis in postarea despre aspersoare ca o data la cativa ani le poti face un "detartraj" mecanic: te joci cu surubelnita la reglajul debitului si se sparge piatra depusa

  • amplaseaza conducta de apa care alimenteaza programatorul la umbra. fabricantul spune ca scula functioneaza cu apa de cel mult 40 de grade celsius. daca ai avut vreodata curiozitatea sa lasi vara in bataia soarelui un furtun de apa inchis la culoare, ai constatat si tu ca apa aia ajunge lejer la 70 de grade. asadar, apa din put are 15 grade, insa pana sa ajunga la programator, pe teava circula un prim jet de apa fiarta. nu bun :) recunosc, habar n-am ce i se-ntampla programatorului la asemena temperaturi, dar nici nu vreau sa aflu. la cat costa, parca nu l-as schimba o data pe saptamana. stiu insa un lucru de bun simt: pentru a-i prelungi viata, e bine sa-l utilizezi in parametrii impusi de producator

  • un argument in plus pentru sfatul de mai sus: presiunea din instalatie. un hidrofor poate fi reglat sa scoata apa sub o anumita presiune. sa zicem ca reglezi presostatul pentru presiune maxima de 4 bari. dar asta-i doar presiunea produsa de pompa. cand tii instalatia la soare, apa din teava se incalzeste, ceea ce inseamna si un supliment de presiune pe care tu nu-l mai controlezi. pericolul este sa "impuste" toate fittingurile! cand se intampla asta, e buba: hidroforul merge ca nebunul pana cade curentul, se arde motorul sau se goleste fantana!

  • daca se poate, amplaseaza si conducta care duce apa catre plante tot la umbra. e drept ca orele la care trebuie sa programezi stropitul sunt dimineata devreme sau seara tarziu (nu se stropeste planta cand e incinsa, ca se parleste), dar inertia termica a apei din instalatie e mare. odata incalzita,  ramane fierbinte chiar si dupa apus. asadar, pana sa ajunga apa rece din fantana / put la ele, plantele vor primi acel prim jet fierbinte, cu care le oparesti. de fapt, le pasteurizezi un pic :))

un singur lucru mai am de zis: sculele prezentate aici sunt gardena. or mai fi si altele pe piata romaneasca, dar eu despre astea pot vorbi (de altfel, si pozele sunt tot de la ei de pe site, www.gardena.com/ro/). daca mergi la un stand gardena sau intri pe site vei observa ca sunt mai multe modele de automatizare, de la 200 la 1000 ron. vezi tu ce-ti iei.
iti ramane sa cumperi scula, s-o montezi si s-o pui la treaba. iar tu du-te si fa multi bani.

daca vrei alte solutii de irigat gazonul tau, uite aici: accesorii-irigatii si aici programatoare irigatii



orice ai face, meriti o bere.
noroc, meseriasule!

No comments:

Post a Comment