10/26/14

dremel micro

multifunctionala cu acumulator


dremel micro

despre scula multifunctionala am mai vorbit. am prezentat dremel original aici tutorial dremel multifunctionala, apoi am cumparat o clona ieftina pe nume stern, am folosit-o si am prezentat-o aici tutorial multifunctionala clona dremel. daca citesti postarile afli ce lucruri minunate poate aduce o multifunctionala in viata ta de meserias.

e momentul sa ne intoarcem la original, dremel, care a aparut si in varianta micro, alimentata de un acumulator.








nu ma abat de la regula si incep cu elementele de siguranta

foloseste scula cu atentie maxima! e puternica, dezvolta turatii inalte, deci e periculoasa cand o manevrezi neglijent! fixeaza bine materialele prelucrate si nu te repezi cu scula in ele ca sa nu iti sara in cap (scula sau materialul)! unde taie dremel medicii au de cusut mult si bine!!!



ok, gata cu sperietoarea, sa trecem la scula. ai putea spune ca, dupa dremel clasic, dremel micro e o multifunctionala de fitza. ca nu ai nevoie de asa ceva. si totusi, alimentarea pe acumulator iti da posibilitatea sa lucrezi cu aceasta bijuterie chiar daca esti departe de o sursa de 220V. iar lipsa cordonului de alimentare iti ofera o libertate in plus: nu te mai incurca, deci poti patrunde cu scula in zone imposibile, inaccesibile. plus ca o poti manevra mai usor.

dremel micro si accesorii

glumeam la un moment dat ca turatia pe care o ofera dremel o face sa semene cu o freza stomatologica. ei bine, cu dremel micro poti deschide lejer un cabinet dentar pentru veverite fix in mijlocul padurii :)

hai sa vorbim despre ce stie sa faca dremel micro. poate executa prelucrari de precizie dintr-o gama foarte larga: in functie de scula cu care o echipezi poti decupa, taia, gauri, profila, poliza, slefui, lustrui. multifunctionala si in realitate, nu doar in denumire. o mie de scule intr-una singura!

masinaria e aproape la fel de desteapta ca surata ei alimentata la reteaua de 220V. doar ca ofera in plus independentza energetica. umpli acumulatorul li-ion si te duci sa lucrezi oriunde.


dremel micro si scule

poate fi echipata cu 4 mandrine de dimensiuni diferite, in care poti fixa nenumarate scule: freza de taiat, freza de profilat, freza pentru ceramica, disc de taiere, disc de slefuire, disc de polizare, perie, piatra de polizor, tambur cu glaspapir, burghiu de metal burghiu de lemn, burghiu pentru rigips etc. fiecare din sculele astea iti permite sa realizezi lucrari de precizie pe piese milimetrice. vezi toate sculele astea in link-urile pomenite la inceputul postarii, nu mai intru in amanunte.


turatia e variabila in trepte de la 5.000 la 28.000 rot/min si se regleaza din butoanele (+) si (-). in afara de valorile minima si maxima, poti alege valori de 10.000, 15.000 si 20.000 rot/min.

in instructiuni vei gasi cateva sfaturi cu privire la viteza potrivita fiecarei operatiuni. taierea in otel o executi la viteza maxima, la fel si in lemn, dar taierea in plastic trebuie facuta la viteza mica, altfel se topeste si se depune pe scula. lustruirea se face la viteza medie, ca sa nu distrugi peria.

tine minte ca astea-s niste sfaturi de la fabricant. cel mai bine e sa faci tu cateva probe pe resturi de material ca sa te prinzi cum e mai bine sa lucrezi!



e momentul sa-ti explic de ce spuneam mai devreme ca "e aproape la fel de desteapta ca varianta alimentata la priza". exista doua diferente intre dremel micro si dremel clasic:

  • turatia maxima la varianta pe acumulator e de numai 28.000, nu 35.000 rot / min. insa nu te lasa inselat de aparentze, chiar daca e mai mica, turatia asta e dubla fata de ce ofera un flex!
  • nu e atat de accesorizata, adica nu-i poti atasa un prelungitor flexibil, o platforma de prelucrare sau  dispozitivele de taiere liniara / circulara cu care lucreaza dremel clasic

ti-am zis ca nu mai discut sculele in amanunt, dar vreau sa ti-o arat aici pe favorita mea: sistemul EZ lock (sau speed click), pe care montezi minidiscul de taiat sau de polizat. coada e vesnica, schimbi doar discul atunci cand se consuma. uite in video cum se monteaza / demonteaza.


pe corpul sculei e amplasata banda de leduri albastre care in timpul functionarii indica turatia aleasa, iar cand pui scula la incarcat ledurile alea iti indica faptul ca acumulatorul se incarca. mai ai un ledul care iti arata stadiul de incarcare al acumulatorului. verde inseamna full, portocaliu inseamna 50%, rosu inseamna 25%, rosu intermitent inseamna ca acumulatorul e gol.

daca ledurile alea ar fi decorative, as spune cu mana pe inima ca e un kitsch. sau ca e facuta asa ca sa-i incante pe meseriasii cu suflet de copil. dar ledurile alea sunt utile, iti ofera indicii foarte clare cu privire la functionarea masinariei, nu sunt de frumusete. e un feed-back pe care putine scule il ofera. asa ca nu-ti spun ca e un kitsch, ci ca arata ca o scula din star wars.

si asta nu e totul. mai sunt cateva leduri despre care inca nu am vorbit. sunt amplasate in partea frontala si se aprind in momentul in care o pornesti, astfel incat sa-ti ofere lumina optima in zona de prelucrare. astea ma duc din nou cu gandul la stomatologie :))



iti ziceam ca in postarea asta o sa-ti prezint doar ce aduce nou dremel micro. mai am doar cateva lucruri de zis:
  • pentru ca e portabila, masinaria vine si cu o husa rigida, eleganta, anti-soc, in care ai loc de pus masinaria si un compartiment pentru accesorii
  • incarcatorul e dotat cu gauri in care poti tine accesoriile la indemana
  • in zona de unde o apuci are un manson de cauciuc astfel incat sa ai priza buna. chestia asta e utila, caci atunci cand prelucrezi la turatie maxima scula e cam nervoasa, iti poate sari din mana! (asta nu e ceva nou, dar e important pentru siguranta, deci imi permit sa ma repet)
dremel micro manson si stativ (baza incarcare cu gauri pt accesorii)
nu mai incarc povestea de aici cu amanunte despre tipurile de prelucrari. ai in link-urile de la inceput postarile cu dremel original si clona ieftina, unde am pus poze si filme cu diferite scule si cu utilizarea multifunctionalei pentru diferite operatiuni pe diferite materiale.

iti place dremel micro? uite-l aici dremel si accesorii. ia-ti-l, joaca-te cu el pana-ti antrenezi mana, apoi, vorba fabricantului, lasa viteza sa lucreze pentru tine!



spor, meseriasule!

No comments:

Post a Comment