9/20/21

priza cu creier

priza programabila mecanica



mi-am cumparat o asemenea jucarie din motive temeinice. mi s-a stricat automatizarea de la instalatia solara. una noua costa vreo 200 de euro, la care se adauga munca de demontare a celui vechi si inlocuitrea cu cel nou + schimbare senzori etc.

neavand chef sa investesc atatia bani acum, in pragul iernii, intr-o noua automatizare de instalatie solara, am decis s-o inlocuiesc cu varianta asta rudimentara, dar ieftina (5 euro), care imi permite sa pornesc pompa din instalatia solara o perioada determinata, evident atunci cand este soare.

iti zic de ce am cumparat priza ca sa intelegi ce dracului cauta jucaria asta la mine in mana.





am decis apoi sa scriu postarea pentru ca am avut o problema mare in momentul in care am vrut sa programez priza si am vazut ca instructiunile oferite de fabricant sunt foarte subtiri. e oarecum intuitiva functionarea, dar eu am avut timp de pierdut sa fac probe, sa ma joc. asadar, aceasta postare e pentru cei care n-au timp sa piarda cu testele si vor sa afle rapid cum sa procedeze.

chestiile importante de stiut:
  • timerul acestei prize programabile nu este chiar exact. totul e aproximativ, cu o abatere de plus/minus 10 minute, sa zicem. deci poate fi folosit la chestii care nu necesita precizie la secunda.
  • sincronizarea ceasului intern cu ora oficiala se face cu aproximatie babana, avand in vedere ca butonul temporizatorului se misca in pasi, nu continuu, iar fiecare pas din acela inseamna 15 minute.
  • recunosc, n-am masurat si precizia ceasului intern al prizei, insa asta presupun ca e mai buna. oricum, pentru ce-mi trebuia mie este irelevant.
  • uita-te pe instructiuni, ca sa stii ce limitari ai la puterea consumatorului alimentat de la aceasta priza. nu o depasi ca se prajeste priza

hai sa o folosim. cum o programam?


1 – sincronizam ceasul intern cu ora oficiala. rotim butonul acela pe care sunt puse orele de la 1 la 24, fiecare ora avand cate 4 subdiviziuni (a 15 minute)





2 – alimentam priza cu curent (o bagam la randul ei intr-o priza normala, alimentata permanent) ca sa inceapa sa functioneze ceasul intern



3 – selectam intervalul / intervalele in care vrem sa fie alimentat consumatorul pe care il comandam prin intermediul acestei prize programabile. selectia asta inseamna sa apasam cu varful unei surubelnite segmentele de plastic din dreptul intervalului dorit




de exemplu, daca vreau ca un consumator sa functioneze intre orele 11:00 si 12:00, apas cu varful surubelnitei cele 4 segmente de plastic dintre gradatiile 11 si 12 ale rotii programatorului. efectul este ca in jur de ora 12 o sa porneasca curentul, iar dupa aproximativ o ora o sa se opreasca.



dupa ce fixez un interval, pot sa il anulez – ridic la loc cu varful surubelnitei segmentele apasate





vreau sa setez mai multe intervale, sa zicem intervalul 1 intre 11:00 si 12:00, iar intervalul 2 intre 16:30 si 17:15. intervalul 1 – apas cele 4 segmente dintre gradatiile 11 si 12. intervalul 2 – ma duc la segmentele dintre 16 si 17 si le apas pe ultimele doua (pentru perioada 16:30 - 17:00), apoi il apas si pe primul din intervalul 17-18 (pentru functionare intre 17:00 si 17:15)



arunca un ochi pe foto si pe video, o sa te prinzi ce vreau sa zic.



spor!

No comments:

Post a Comment