12/3/12

tutorial ferastrau pendular

ferastraul pendular, scula artistilor



ferastrau pendular

daca flexul e pentru taieri de forta executate in materiale dificile, ferastraul pendular (oscilant) e destinat taierilor de finete in materiale care opun rezistenta moderata. lemn, PAL, PAL melaminat, HDF, MDF, OSB, PVC, plexiglas, metal etc. cu doua conditii: sa ai panza potrivita cu materialul de taiat si tot panza sa aiba dimensiunea potrivita cu grosimea acestuia (poti cumpara panze care taie grosimi de la 3 la 7 cm). taierile astea de finete inseamna trasee complicate (linii frante, curbe) sau drepte, dar scurte. pentru taieturi drepte si lungi nu-l recomand din considerente de precizie. circularul e mai potrivit.

  • gandeste-te cat de exact poti urmari o linie dreapta cu discul circularului, care are contact cu materialul pe o lungime de 18 cm. scula se autocentreaza perfect pe taietura, trebuie sa te chinui sa tai stramb.
discul de circular - contact pe material
panza de pendular - contact pe material
     
  • la ferastraul pendular, contactul panzei cu materialul e pe o lungime de sub 1 cm. deci, cu asta te chinui sa tai drept.





 

inainte de a continua, tin sa precizez ceva foarte important: ceea ce scriu eu aici nu tine loc de instructiuni de folosire! citeste cu atentie manualul primit odata cu scula pentru ca fiecare masinarie are particularitatile ei. invata-le, abia dupa aceea o poti folosi, tinand cont sau nu de ce am scris eu aici!










sa ne intoarcem la ce taiem cu ferastraul pendular. sper ca ai observat ca metalul e plasat ultimul pe lista materialelor pe care le decupeaza. nu spun ca nu l-ar taia. e vorba de altceva: efortul de taiere e mai mare (mai bine folosesti flexul), iar aspectul taieturii cam lasa de dorit. tabla, de exemplu, se stramba rau din cauza panzei. deci, as recomanda pendularul numai pentru profilele de aluminiu, ca lasa in spate o taietura foarte curata. in rest, eu nu folosesc scula asta la metal.


aluminiu taiat cu flexul
 

aluminiu taiat cu pendularul
evident, exista si o exceptie: folosesc pendularul cand am de dat o gaura de diametru mare intr-o placa metalica nu foarte groasa. in acest caz, procedez ca in cazul blatului de pal: trasez conturul gaurii de diametru mare, dau in interiorul acestui contur o gaura cu bormasina (ca sa pot introduce panza in material), apoi tai cu pendularul pe linia trasata. e greu, dar functioneaza. apoi, daca nu sunt multumit de aspectul taieturii, o slefuiesc cu flexul / slefuitorul pana arata perfect




rola buna, solida, functioneaza

in cazul pendularului pot zice cu mana pe inima ca masina e mult mai importanta decat panza. sunt pe piata nenumarate modele de ferastraie, insa cheia succesului unei taieri sta in rola de ghidare a panzei. rola asta e o piesa de mare uzura, deci conteaza foarte mult din ce material e facuta. mai conteaza cat de bine sta panza in santul de ghidare si cat de solida e prinsa rola pe corpul masinariei. asta-i motivul pentru care iti recomand fara rezerve o scula de firma.








aici a fost o rola de ghidare.
nu doar ca era proasta de noua, dar a mai si cazut!
n-am mai schimbat-o, nu merita.
am schimbat scula cu totul!


am avut scule chinezesti, dar rola avea un joc atat de mare, incat taietura arata ca pisatul boului. adica in zig-zag, pentru cine n-a vazut ce urma lasa pe jos boul atunci cand urineaza din mers :)














taiere cu pendularul


deci, am scula de firma. e de-a dreptul de fitza, ca are laser pentru orientarea mai buna pe semnul dat pe material. nu spun ca taie mai bine sau mai drept datorita acestui gadget, dar cine mai are laser pe ferastraul pendular? :)








panze gasesti pe toate drumurile, de la no name la d-alea de fitza. nu sunt foarte scumpe, deci poti sa-ti iei cateva de proba, sa tai cu ele in diferite materiale, sa le distrugi si sa tragi singur concluzia cu ce vrei sa lucrezi.

panze de ferastrau pendular


pana sa treci la decupat materialele cu care construiesti ceva, exerseaza un pic. joaca-te cu ferastraul pe o bucata de material de care n-ai nevoie, ca sa afli cum sa-ti dozezi forta de apasare a a sculei pe material, viteza de inaintare, cat de tare sa tii de placa taiata etc

tips

  • porneste scula inainte sa intri cu panza in material (ca sa nu vibreze ca dracu ansamblul piesa-scula si sa tai aiurea). daca te opresti la jumatatea taieturii, inainte de a reporni ferastraul trage-l un centimetru inapoi. continua taierea numai dupa ce panza ajunge la viteza maxima
  • fixeaza piesa pe care o tai sau tine bine de ea. daca se misca, tai stramb
  • rigla de glisare a pendularului
    daca poti (ai cu ce), fixeaza o rigla pe materialul taiat cu niste clesti cu blocare / menghine, astfel incat sa poti sprijini talpa ferastraului si lateral. taietura o sa fie perfect dreapta (trucul asta il poti folosi si cu ferastraul circular)


rigla de glisare a talpii pendularului

  • cand tai, apasa talpa ferastraului astfel incat sa fie in contact permanent cu materialul pe toata suprafata. altfel, panza intra oblic in material si te trezesti ca placa taiata are o dimensiune pe fatza si alta pe spate. daca vrei sa tai oblic, ai posibilitatea sa reglezi inclinarea talpii. cand faci asta, gandeste-te ca taietura oblica e mai adanca! vezi daca lungimea panzei mai corespunde conditiilor de taiere!
exemplu de calcul: ai de taiat un blat de bucatarie. grosimea placii = 30 mm. daca inclini talpa la 45 de grade, noua adancime de taiere este de 3 x 1,4 = 42 mm. deci, verifica-ti panza!
  • daca tai intr-un mediu locuit, cu pretentii la capitolul curatenie, foloseste un aspirator. ori il cuplezi cu scula (are in spate o mufa unde infigi teava aspiratorului), ori, daca te ajuta cineva, poate sa aspire rumegusul direct la sursa, langa panza

ai grija de partea taieturii aflata la vedere



  • daca materialul are o fatza care trebuie sa arate bine, fa taietura cu feratraul plasat pe partea cealalta. de regula, muchia dinspre ferastrau arata mai rau
  • daca si spatele placii o sa fie la vedere, deci te intereseaza aspectul ambelor fetze, protejeaza suprafata pe care aluneci cu talpa ferastraului. foloseste o banda adeziva de hartie, carpa, carton, orice, ca sa n-o zgarii
  • cand tai drept e bine sa folosesti o panza cat mai lata, sa se centreze bine pe material. daca decupezi dupa o linie curba foloseste o panza ingusta, ca sa poti urmari conturul

panza lata, panza ingusta


uite aici niste exemple de materiale taiate cu pendularul. marginile urate sunt cele de sus, dinspre ferastrau, cele aratoase sunt de jos (nu-s grozave pozele, da click pe ele ca sa vezi mai bine)


 
pal melaminat taiat cu pendularul
  

 
parchet HDF taiat cu pendularul





 
plinta taiata cu pendularul
 





uite si un exemplu de protejare a suprafetei materialului cu banda adeziva de hartie. indepartezi banda dupa taiere si placa arata ca noua.



   
am dat semn, am pus banda adeziva, am taiat fara sa zgarii / murdaresc PAL-ul cu talpa

exemplele astea sunt orientative. sper sa nu ma crezi pe cuvant, sa faci tu probe cu mana ta, sa te convingi cum stau lucrurile. abia dupa aceea poti trece la proiecte serioase. spor!

  

uite si niste pendulare: ferastraie online sau pendular online

multe alte chestii despre produsele firmei gasesti aici: Bosch Home Page


ai terminat? meriti o bere :)
noroc, meseriasule!





9 comments:

  1. Trebuie sa tai blatul de lucru de la bucatarie. Am un soricel de la einhell de 650w. Sunt intr-o dilema, blatul trebuie taiat pe spate sau pe fata acestuia. Cat despre trasare, chiuveta e cumparata din ikea si are indicatii pentru prosti. La blat am indoieli ca nu am posibilitatea sa fac proba decat o line dreapta pe centru.

    ReplyDelete
    Replies
    1. marginea dinspre talpa ferastraului e mai zdrentuita, deci ar trebui sa tai placa pe spate. dar asta e valabil pentru placi care se imbina si sunt la vedere.

      blatul de bucatarie nu e pretentios la taiere pentru ca in golul ala pui chiuveta, deci muchiile taiate vor fi acoperite de marginea chiuvetei, iar la capete banuiesc ca pui capace de aluminiu. asadar, poti sa-l tai cum vrei. te sfatuiesc sa dai la inceput o gaura de 10, sa ai unde sa infigi panza de pendular.

      spor!

      Delete
  2. Salut ! Am de decupat in faianta 4 gauri de aprox. fi 25mm.Am pendular Makita si am luat o panza Bosch T130 . Care ar fi regimul optim de lucru ? (turatie -mica/mare; cu pendulare sau fara ?) Multumesc !

    ReplyDelete
    Replies
    1. nu cred ca poti taia faianta cu pendularul la o raza atat de mica. e drept ca panza aia taie ceramica, dar nu prea ai cum sa iei curba cu ea. la latzimea aia, panza e destinata taieturilor drepte, nu dupa contururi sinuoase.

      ti-ar trebui o carota (cu dinti vidia sau diamantata) ca sa faci o gaura perfecta in placa aia.

      in lipsa acestor scule, eu as desena conturul gaurii pe placa si as da gauri cu un burghiu de 4 cat mai apropiate una de alta. gaurire FARA PERCUTIE, sa nu spargi faianta! apoi as sparge interiorul cercului cu un ciocan. cu blandete, sa nu spargi smaltul prea tare la margini

      sau, daca tii mortis sa folosesti pendularul, da o gaura mare in mijloc (fara percutie). mare, ca sa-ti incapa panza acolo. apoi faci taieturi radiale cat mai aproape una de alta si rupi cu clestele bucatile de placa.

      ca proba, eu as incerca si o freza de lemn (d-aia dintata) si as da gaura pe spatele placii.
      dintii nu pot strapunge partea smaltuita a faiantei (e f. dura), dar prin "carnea" placii presupun ca trece. cand ajungi la smaltz te opresti si continui cu un ciocan. e posibil sa se ciobeasca smaltul, asa ca as lovi cu atentie.
      dupa gaurile astea probabil ca pui freza la gunoi, dar aia-i o scula ieftina, nu intri in paguba prea mare.


      orice metoda ai alege, spor!

      Delete
    2. Mersi ! Ma gandeam sa dau gauri in faianta in forma de cerc si apoi sa folosesc pendularul pt finisarea gaurii (ceva gen raboteza ).M-ar fi interesat daca din cauza vibratiilor este posibil sa crape placa de faianta ; ar trebui sa lipesc o foita de cauciuc pe talpa pendularului ? Am mai dat gauri in faianta dar de diametre mici...acum am de dat doar 4 gauri si nu se merita o investitie intr-o carota sau disp. de taiat rotund faianta ...Stima !

      Delete
  3. buna seara! am vazut ca ati omis aici un aspect, se pot taia materiale pretentioase curat si la fata pentru ca exista pinze de pendular si cu dantura inversa( adica dintii orientati in jos). in rest... tot respectul pentru ceea ce faceti si aratati pe acest blog. intradevar sint oameni care nu stiu sa schimbe un bec dar cu ajutorul potrivit si scula potrivita pot face lucruri faine.

    ReplyDelete
  4. Ar fi fost util tare un tutorial despre clasificarea pinzelor de pendular. Citesti atitea pe net "dinti ceaprazuiti" "dinti slefuiti", cu unghi liber, ondulat, pas, etc. Am incercat sa caut dar n-am gasit o asa clasificare.
    In rtest, but articol.

    ReplyDelete
  5. Salut.
    Imi place cum gandesti si cum scrii.
    Am nevoie de ajutor, trebuie sa aliniez axelex,y,z la un cnc si nu gasesc o rigla/nivela/teava cu o suprafata plana pe care sa plimb ceasul comparator. As avea nevoie de o precizie mai buna de 0.05 mm/m , lungime cam 2500mm.
    Stii unde se gaseste asa ceva?

    Multam' fain !

    ReplyDelete