9/19/16

reparatie deviator dus

s-a stricat comanda dusului

baterie dus



butonul ala cu care directionezi apa spre teava bateriei sau spre dus se strica greu. dar si cand nu mai merge, te enerveaza rau de tot. si e pacat sa schimbi toata bateria din cauza asta. e de ajuns sa il demontezi si sa schimbi garniturile. adica, in loc sa dai zeci / sute de lei, dai cateva zeci de bani / un leu.


hai sa vedem cum rezolvi problema.






intai vreau sa-ti zic ca subiectul a fost propus de un meserias care citeste blogul: Ilie Stefan. s-a lovit de problema asta si ne-a propus-o spre dezbatere aici, pe comunitatea meseriasilor. ii multumim si trecem la treaba.

o sa-ti arat cum rezolv problema la bateria de la dusul meu. daca ai un alt tip, trebuie sa adaptezi procedura la modelul tau.

una peste alta, reparatia asta nu e o operatie pe creier, deci o rezolvam rapid si cu forte proprii, nu e nevoie sa aducem instalatorul, care sa ne umple de draci si sa ne goleasca de bani :)


intai definim problema. deviatorul dusului nu mai functioneaza bine. adica, atunci cand il actionezi, in loc sa faca ce vrei tu, face ce vrea el. sau curge apa pe langa, printre deviator si baterie, pe sus, pe langa buton, sau pe jos, printre bucsa de care se prinde furtunul dusului. sau variatiuni.

cauze:
- varianta cea mai simpla: s-a slabit ceva din ansamblul ala de piese, rezolvare: strangi piesele cu cheia
- varianta mai complicata: au murit garniturile si nu mai inchid/deschid bine adica nu se mai aseaza pe scaunul ala conic / nu mai etanseaza. solutia: le schimbi


hai sa demontam porcaria asta care ne face zile negre. butonul de actionare e infiletat pe tija valvei care comanda traseul apei. il desurubezi cu mana.

tija aia e mentinuta pe corpul bateriei de o bucsa montata in partea de sus. pui cheia pe ea si o desurubezi. la mine a mers cu cheia de 10. la tine nu stiu, dar vei vedea tu.

in partea de jos, exista o alta bucsa, de care se prinde furtunul dusului. pe asta o demontezi mai greu pt ca iti trebuie un imbus mare. in cazul meu, trebuia de 12. nu am asa ceva, asa ca am rezolvat-o artizanal.

imbus artizanal pentru deviator dus

am luat o piulita hexagonala inalta de 13 si am polizat cu flexul cele 6 laturi pana a intrat in locas. apoi am desfacut si bucsa aia.
inainte de a trece la operatiunea asta, verifica prin cutia ta cu surubiri daca nu cumva ai unul pt cheia de 12. pui piulita si contrapiulita pe tija, le strangi bine si ai o cheie artizanala fara efort.






  • video demontare deviator dus. mai simplu de atat nu se poate:



gata, am demontat mecanismul care comanda instalatia. verifici garniturile si le schimbi. garnitura cu semnul exclamarii e cea mai importanta, aia directioneaza apa acolo unde vrei tu, celelalte sunt doar pentru etansarea componentelor.


avand in vedere ca sunt nenumarate modele de baterii si ca nu exista un standard care sa le grupeze pe alea italiene cu cele chinezesti si cu cele turcesti, e greu de spus ce tip de garnituri iti trebuie. cel mai simplu e sa iei cu tine piesele la magazin si sa cumperi garnituri pe masura.

gata, montezi totul la loc. uita-te in video cat e de simplu:



acum trebuie sa faci un dus pentru verificarea calitatii. ia cu tine ceea te-ti place sa ai sub jetul de apa: ratzuste, o meseriasa etc :)

daca nu iti place ce a iesit sau pur si simplu te-ai plictisit de bateria veche si vrei sa o schimbi, uite aici niste variante: sanitare




spor!

1 comment:

  1. Multumesc, la partea cu desfacutul de dedesubt pentru a elibera piesa interna nu stiam cum sa procedez. Va multumesc

    ReplyDelete