9/25/19

termostat calorifer blocat

cap termostatic calorifer

reparatii calorifer


vine toamna, ne pregatim sa pornim centralele termice si e cazul sa facem ultimele interventii la instalatia de incalzire a apartamentului / casei.


eu am o restanta de anul trecut: un 
termostat blocat. e la un calorifer dintr-o zona a casei pe care o folosesc din cand in cand. cateodata ma enerveaza faptul ca nu-l pot opri, ca functioneaza aiurea si-mi umfla factura la gaze. alteori ma enerveaza ca nu-l pot porni la maximum, sa incalzeasca asa cum trebuie. azi ma ocup de el.

incep cu un avertisment: caloriferul meu este in pod, in capatul de sus al instalatiei de incalzire. nu am pornit centrala, nu am presiune in instalatie, nu am coloana de apa deasupra! asadar, am lucrat fara sa fiu in pericol de a inunda casa. daca executi aceasta interventie, analizeaza situatia caloriferului tau si procedeaza cu cap. poate ca e nevoie sa golesti instalatia de incalzire si sa o umpli la loc dupa ce termini.


sa trecem la treaba. problema mea e la un calorifer controlat de un robinet cu cap termostatic buderus.

descrierea defectiunii: indiferent de pozitia capului termostatic, adica de la “0” la “5”, robinetul ala e deschis. auzi susurul apei prin instalatie si vezi ca e caloriferul fierbinte.

ce fac?

 


am demontat capul termostatic si am verificat daca functioneaza sistemul mecanic de actionare a robinetului. vorbesc despre tija aia care se deplaseaza axial cand rotesti tu robinetul de reglaj intre minim si maxim. cand se deplaseaza, tija apasa valva cu arc (robinetul) din calorifer sau o elibereaza. in felul asta il deschide / inchide. sistemul asta este reglajul grosier si ii permite utilizatorului sa stabileasca manual temperatura maxima din incapere.


uite cum functioneaza corect:


intre noi fie vorba, functionarea unui capului termostatic e un pic mai complicata. manual ii stabilesti doar valoarea maxima a temperaturii din camera. mai departe, de reglajul ala fin, se ocupa el.

teoretic, reglajul automat al temperaturii se face cu ajutorul unei capsule cu lichid aflata acolo, in capul termostatic. pe masura ce se schimba temperatura ambientala, capsula cu lichid se dilata / contracta si comanda miscarea tijei, avand ca efect deschiderea / inchiderea robinetul la calorifer. ai vazut in video ca valva aia are o cursa de cativa milimetri, deci reglajul pe care il realizeaza capul termostatic e foarte fin.


cap termostatic - componente
asadar, la racirea camerei, capsula comanda deschiderea robinetului, astfel incat sa treaca mai mult agent termic prin el. chestia asta se intampla pana cand se atinge temperatura (nivelul de incalzire) setata de tine. in acel moment, capsula comanda inchiderea treptata a robinetului caloriferului, astfel incat sa circule tot mai putin agent termic. ok, aspectele astea teoretice nu intereseaza prea multa lume. important e sa functioneze termostatul.

ma intorc la interventia mea. am mers mai departe cu verificarile si am vrut sa vad daca functioneaza robinetul din calorifer. surpriza: era blocat. uite-l in poza: valva (comandata de tija din capul termostatic) e naclaita de depunerile de piatra din apa, e blocata, nu se mai clinteste.

capul termostatic e inutil cata vreme
ventilul caloriferului e blocat. 


uite cum ar trebui sa functioneze:

ce-am facut in continuare? pai, av
and in vedere ca nu am presiune in instalatie, iar caloriferul e in pod, asa ca n-am nici coloana de apa care sa se reverse in casa, m-am apucat sa demontez lucruri :) 

!!! repet ce ti-am zis la inceput: daca vei face interventia in alte conditii, trebuie sa golesti instalatia de apa!
deci, am desfacut bucsa care ghideaza valva, am racait cu surubelnita depunerile de piatra, am apasat valva de cateva ori si am realizat ceea ce as numi o deblocare mecanica.




dupa curatare si cateva probe, am strans bucsa aia la loc, am montat capul termostatic, am verificat ca functioneaza reglajul la mana si am terminat treaba.

later edit: verificarea asta am detaliat-o aici: verificare-robinet-calorifer


a fost o rezolvare mai rapida decat demontarea cu totul a piesei. si mult mai ieftina decat schimbarea capului termostatic, finalitatea pe care o banuiam eu initial.

in acest moment mai e un singur lucru se spus: atunci cand umbli la termostat, instalatia ia aer. dupa aceasta interventie, cand vei porni centrala, va trebui sa completezi cu apa si sa aerisesti caloriferele. gasesti operatiunea asta executata aici: 
aerisire-calorifere. eu am mai verificat si etanseitatea asamblarilor la care am umblat. din fericire, nu picura pe nicaieri. etansarea pe garnituri de cauciuc (inele o-ring) este impecabila.

una peste alta, am avut noroc cu o defectiune nesemnificativa, reparata rapid, printr-o interventie banala. ma doare capul cand ma gandesc ce-ar fi insemnat 
 in termeni de costuri, asteptare, deranj si, nu in ultimul rand, calitate – daca as fi apelat la un nea instalator... 

uite ce scule am folosit: o frantuzoaica si o surubelnita cap drept. in caz ca ai ghinionul maxim si trebuie sa schimbi piesa, uite si niste termostate.

spor!

No comments:

Post a Comment