meserias in bricolaj: pistol vopsit bosch

6/10/14

pistol vopsit bosch

bosch pfs 105e

inca un pistol de vopsit


a venit vara si eu, ca orice alt meserias, sunt ocupat ca dracu. la fel esti si tu, probabil, ca in perioada rece si umeda ai tot strans proiecte de realizat, iar acum e momentul sa le punem in practica. e bine totusi ca ti-ai gasit timp sa arunci un ochi aici, ca eu vin cu o noua postare despre un pistol de vopsit. o alta noutate de la bosch, una destul de desteapta, pe nume bosch pfs 105e.





am pus mana pe el ca sa lacuiesc o constructie din lemn amplasata in gradina, care e batuta de vant, soare si apa sub toate formele de agregare, deci trebuie protejata ca lumea. si daca tot am avut ocazia, am pornit camerele foto si video si a iesit postarea asta.






scula e alcatuita din unitatea de baza, adica o pompa banala, un pistol si furtunul care face legatura intre ele. pompa sufla, nu e mare filozofie. furtunul duce aerul sub presiune spre pistol, iar pistolul scuipa substanta pe care o pui tu in rezervor pe principiul pulverizatorului, ala invatat la fizica de gimnaziu, clasa nu-mai-stiu-care.

asadar, teoria pistolului asta e simpla.

partea practica e mult mai interesanta. vopsesti cu scula asta incredibil de bine. repede, ceea ce e o cerintza majora a oricui.

eu as zice ca pistolul face si risipa de material, dar sunt voci care sustin exact contrariul. cica cu pensula dai mai mult material, ca pistolul e mai eficient si la capitolul consum. una peste alta, parca nu mai conteaza. daca iti faci treava repede si frumos, parca nu te mai uiti la faptul ca ai consumat un kil de vopsea in plus.

ca dovada a eficientei, iti zic ca eu am lacuit un foisor din lemn de 3x4 m, adica astereala + popi + stalpi + grilaje + nu stiu cate alte ornamente in aproape patru ore. o ora prima mana, doua ore pauza de realimentare (cumparasem prea putin lac) plus asteptat sa se usuce cat de cat, apoi inca o ora mana a doua.

e drept, am avut noroc: am prins o zi foarte calda, asa ca prima mana s-a uscat rapid. nu am procedat ca la carte, dar pe de o parte ma grabeam, pe de alta mi-ar fi fost lene sa spal pistolul ala de doua ori. asa ca n-am mai lasat 24 de ore intre prima si a doua mana. asta e, dumnezeul vopsitorilor ma va pedepsi :) tu nu face ca mine :))


hai sa-ti arat ce stie sa faca bosch pfs 105e


scula are un reglaj de presiunea aerului la butonul de on / off de pe unitatea de baza.


reglaj presiune aer bosch pfs 105e











mai are si un are reglaj de debit de aer (I, II, III si, evident, IIII) la mufa de intrare a furtunului in pistol. ultimul reglaj este pentru forma jetului de vopsea. aici ai de ales intre punct, linie orizontala si linie verticala.

reglaj debit aer bosch pfs 105e


cu reglajele astea te joci tu inainte de a lucra pe bune cu pistolul. te mai poti juca si cu densitatea lichidului. daca ai vopsea prea groasa o mai diluezi un pic. ai densimetru livrat in cutie, te descurci.


uite cum pregatest scula pentru vopsit

uite cum functioneaza reglarea presiunii furnizate de pompa (unitatea de baza).
si uite cum arata cele trei tipuri de jet. astea se obtin schimband pozitia piesei rosii din varful pistolului. eu am facut acest demo cu apa pe un zid tencuit, ca sa vezi despre ce e vorba.

ca proba de lucru nu-ti arat cum am lacuit constructia din lemn nou, ca lacul incolor nu lasa nicio urma, deci in filmare nu s-ar observa nimic. am insa o constructie mai veche, pe care am facut doua probe de lacuire cu jetul liniar vertical si orizontal. intre noi fie vorba, s-a si speriat cotetzul ala cand a vazut ca-l lacuiesc din nou. si ti-a multumit, ca fara tine n-ar fi pupat el asa un tratament regesc :)


tips
  • sorbul ala nu e inclinat degeaba. daca vopsesti mai ales in jos, monteaza sorbul astfel incat sa fie alimentat pistolul orientat in jos. daca vopsesti mai ales in sus, rasuceste-l. uita-te din nou la video cu pregatirea pentru vopsire ca sa intelegi ce vreau sa zic
  • protejeaza unitatea de baza de stropii de vopsea! pune un plastic pe ea si tine-o departe de zona in care vopsesti (te ajuta si furtunul, care are 3 m). oricum e nasol sa cureti pistolul, nu vrei sa fii nevoit sa stergi si carcasa pompei aia de vopsea.

la final iti mai spun ca poti alimenta rezervorul ala cu grund / vopsea / lac, dar de asemenea poti sa stropesti cu insecticid, sa faci tratament cu fungicide sau mai stiu eu ce pe plante. asadar, pistolul e bun la o gama variata de activitati.

daca-ti place, uite ceva asemanator aici: pistol vopsit bosch (nu-l gasesc chiar pe cel prezentat. probabil ca e prea nou ca sa fi ajuns in oferta magazinelor online)

spor!

No comments:

Post a Comment