meserias in bricolaj: reglaj balama dulap pal

12/6/16

reglaj balama dulap pal

intretinerea dulapului din pal

balama usa dulap pal

despre realizarea unui dulap din pal am vorbit pe larg in 18 postari aici dulapul din pal. am trecut in revista toate operatiunile pe care le ai de facut pentru a duce proiectul la capat. a venit momentul sa vorbim si despre intretinerea dulapului.













nu vreau sa ma gandesc la interventii cauzate de ruperea peretilor / usilor / politelor in urma utilizarii brutale. cine distruge piese de mobilier nu are de gand sa le si repare :). vorbim insa despre o problema care apare in timp la orice dulap: dereglarea balamalelor.
suruburi reglaj balama usa pal
chestia asta are ca efect lasarea usilor. vizual e nasol: luftul dintre usi nu mai e egal, usile nu mai sunt la nivel, usile nu mai sunt aliniate cu peretii dulapului, muchiile lor verticale nu mai sunt verticate etc. sunt si efecte nasoale dpdv functional: usile nu se mai inchid, se incaleca una pe alta si se lovesc, nu mai astupa bine golul pe care trebuie sa-l inchida etc. hai sa vedem cum le reglam.

pornim de la presupunerea ca nu ai citit aici operatiunea-dulapul-usile unde trebuie sa umbli ca sa reglezi o balama. ei bine, reiau subiectu, dar pe langa teorie vom pune mana pe surubelnita si o sa miscam o usa in toate directiile, ca sa vezi ce-i poti face.




reglaj pe verticala


de acest reglaj ai nevoie atunci cand usa ta a cazut pe verticala in mod egal din ambele balamale, ca-n desen.

ce ai de facut? slabesti suruburile amplasate pe peretele dulapului (vezi foto, vezi video), plasezi usa la nivelul pe care il doresti, strangi la loc suruburile.

asta este cel mai important motiv pentru care la montarea balamalelor trebuie sa pui suruburile la mijlocul canalului prevazut in balama. cel care a montat balamaua din poza care deschide postarea a facut ca reglajul pe verticala sa fie imposibil! daca te uiti cu atentie, balamaua aia este blocata intre suruburi. adica cel de sus e montat in cea mai de jos pozitie, iar cel de jos e montat in cea mai de sus pozitie. deci ca sa reusesti sa o misti in sus/jos trebuie sa faci alte gauri. cum gaura langa gaura nu prea merge sa dai in placa din pal, manopera aia proasta te obliga sa muti balamaua pe usa! nu e imposibil, dar eu votez cu economia de efort. deci, in caz ca o faci cu mana ta, monteaza balamaua corect din prima, ca sa nu-ti dai singur batai de cap mai tarziu.

nu e cazul sa-ti zic ca acest reglaj se face simultan la toate balamalele de la usa. paradoxal, o usa mica e mai greu de manevrat decat una mare. daca e usa mica, esti tentat sa o ridici cu mana, deci pentru lucru o ai disponibila doar pe cealalta. daca e usa mare, bagi un picior sub ea cand o ridici / sustii si ai ambele maini libere.

!! iti vand un pont ca sa lucrezi mai usor: la usa de sifonier intai slabeste intai suruburile de la balamalele situate la extremeitatile usii, adica aia de sus si aia de jos. apoi bagi piciorul sub usa si o slabesti pe aia de la mijloc, care este la indemana. in felul asta o sa lucrezi intr-o pozitie comoda. cand strangi suruburile, o faci in ordine inversa.


reglaj in profunzime (fata - spate)

usa cazuta in fata (luft inegal)
trebuie sa faci acest reglaj atunci cand usa se deplaseaza fata spate dintr-o balama si luftul dintre usa si corpul dulapului devine inegal. ar mai fi si cazul in care luftul e ega, dar prea mic sau prea mare, caz in care usa nu se inchide sau se inchide dar nu astupa bine golul de usa.

hai sa luam cazul in care cade inegal. ce ai de facut? ai de umblat la balamaua de sus ca sa impingi usa inspre dulap sau la balamaua de jos ca sa tragi un pic usa in afara.

slabesti surubul de pe balama (vezi foto, vezi video), tragi usa in exterior sau o impingi spre corpul dulapului si strangi surubul la loc.




zimtii de pe balama care impiedica
alunecarea celor doua componente 


la anumite tipuri de balama vei vedea niste zimti pe piesa cu care se fixeaza balamaua pe peretele dulapului. astia impiedica usa sa se deplaseze dupa ce o fixezi tu.

iarasi iti amintesc ca trebuie sa faci reglajul asta simultan la toate balamalele. adica, o fi usa flexibila si oi avea tu muschi, dar e mai bine sa nu fortezi nota





reglaj stanga - dreapta


ai nevoie de acest reglaj atunci cand usa se lasa pe o parte. 


ce ai de facut? cel mai probabil e cazul sa sa dai usa mai spre stanga la balamaua de sus, insa e posibil sa trebuiasca sa dai usa mai spre dreapta si la balamaua de jos. o rasucesti cu totul, adica.

cum se face? ai de slabit / strans un alt surub amplasat pe balama (vezi foto, vezi video). vezi ca nu poti umbla la surubul ala pana nu-l slabesti un pic pe cel care fixeaza componentele balamalei una de alta (cel pentru reglaj pe profunzime). deci, il slabesti pe ala, modifici pozitia usii prin insurubarea/desurubarea surubului de reglaj si strangi la loc surubul de fixare. insurubare inseamna ca balamaua iti va deplasa foaia de usa spre interiorul dulapului, desurubarea ti-o va deplasa spre exterior.
reglajul asta se poate face pe rand la fiecare balama in parte, dar e mai bine sa slabesti un pic suruburile la toate balamalele, altfel risti sa tensionezi placa din pal si poti ajunge in situatia in care tu stabilesti pentru usa o pozitie in timp ce usa ar trage in mod natural sa se aseze in alta pozitie din cauza tensiunii. riscul este ca in timp usa sa caute sa revina in pozitia de echilibru, adica se va stramba la loc. deci, mai bine faci reglajul cu suruburile slabite un pic la toate balamalele, iar cand esti multumit de pozitie le strangi la loc.



uite si un video cu cele trei reglaje realizate pe o balama montata:




schimbare balamale

- nu exclud situatia ca balamaua sa se strice. sa capete joc in articulatii, sa se deformeze sub greutatea usilor, sa capete deformatii permanente. in cazul asta e clar: o schimbi cu totul. si mai faci ceva: o analiza a numarului de balamale. daca usa e prea grea, monteaza una suplimentara. in felul asta, greutatea se va distribui pe mai multe balamale si viata lor va fi mai usoara. iar usa se va deplasa de pe pozitie mai greu.






spor!

No comments:

Post a Comment